„Câștigăm campionatul sau Cupa și îți reînnoim contractul!”** De ce a fost nevoit Hagi să plece de la Real Madrid

  • Publicat:
  • Actualizat:

Proiectul lui Hagi, academia sa și echipa Viitorul, au atras atenția spaniolilor. Jurnaliștii de la AS i-au luat un amplu interviu fostului fotbalist al Realului și al Barcelonei, iar „Regele” a dezvăluit cum a început fotbalul, dar și motivul pentru care a fost nevoit să plece de la „galactici”.

„Sunt dintr-un oraș foarte mic. Am crescut în cadrul unei familii normale, părinții mei erau simpli muncitori. Zece ore pe zi jucam fotbal, nu prea dădeam pe acasă. Atunci părinții mei îmi spuneau să mai las mingea și să mai stau și în casă, acum părinții le spun copiilor să lase calculatorul și să mai iasă pe afară”, își începe Hagi povestea.

„Regele” își amintește și că primul său antrenor a fost un tehnician maghiar de la care a avut de învățat foarte multe.

„De la 10 la 14 ani l-am avut antrenor pe Bukosi. Un maghiar. El a fost primul care a văzut că am talent. Era un tehnician mare, de la el am învățat să lovesc mingea în diferite moduri”, a mai precizat Gică Hagi.

În 1990, Hagi pleca de la Steaua direct la Real Madrid. Fostul număr 10 al naționalei își amintește momentul și poveștește și de ce nu a mai continuat pe Bernabeu după doar două sezoane.

„Mendoza (nr. red. Ramon Mendoza, fost președinte al Realului) m-a chemat într-o cameră de hotel din București. Mi-a luat un minut să accept propunerea lui și să semnez cu Realul. Era un om elegant, mi-a fost ca un tată. Într-o zi a venit la mine și mi-a spus: ‘Câștigăm campionatul sau Cupa și reînnoim contractul. Altfel, nu mai rost să discutăm’. Am pierdut campionatul într-un meci cu Tenerife, iar Cupa a câștigat-o Atletico într-o partidă jucată chiar pe Bernabeu. A trebuit să plec”, a rememorat Hagi pentru AS.

sursa foto: corazonblanco.com

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×